„Uneori ne ucide sufletul rațiunea, în timp ce sentimentele ne subjugă intelectul”

Ploua deja torențial de câteva ore, răcind aerul de sfârșit de aprilie într-atât încât te tăia până la oase, dar asta părea să nu o deranjeze deloc pe Anne, care continua să zacă pe podeaua rece a grajdului, suflând încet aer cald din trupul ei lipsit de puteri, iar aerul ieșind din nări ridica ușor plăpândele fire de paie care înconjurau fata.

Se simțea doborâtă și călcată în picioare, considerată un nimeni de acei oameni pe care-i slujise și la picioarele cărora își pusese sufletul, căci ceea ce i se întâmplase astăzi fusese ceva la care nu se așteptase niciodată.

Prima fu bătaia aprigă pe care o primise de la Marianne Chesterman, în timp ce apăra o casă străină. Apoi trădarea Christinei care o trimisese cu bună știință în acel grajd și care o vânduse pentru o clipă de nebunie a unui bărbat care putea avea pe oricine la picioarele lui, fără măcar să clintească un deget, dar care profitase totuși de inocența unei tinere servitoare neexperimentate, care apăruse în fața lui din întâmplare, dar al cărei trup plin și ademenitor îl întărâtase până într-atât încât să o aibă într-un grajd de paie și nu într-o cameră caldă și normală.

Asta o durea cumplit pe Anne care simțise că își pierduse fecioria atât de simplu și într-un loc atât de neînsemnat.

Visase să fie iubită și să iubească, căci de mult nu simțise că cineva ținea la ea cu adevărat. Dar acum acele speranțe dispăruseră, căci cine va mai avea nevoie de ea după ce fusese în brațele unui alt bărbat?! Fie chiar și fără voia ei, dar totuși va fi ea acuzată, va fi ea cea arătată cu degetul și considerată o femeie de nimic.

În cele din urmă decise să se ridice. Trase aer în piept, ușurând pe cât posibil coșul pieptului, îngreunat de lacrimi și suspine înăbușite și, sprijinindu-se pe antebraț, se ridică pe șezute.

În jur era liniște. Prezența nimănui nu se simțea în jur, căci Luis avusese grijă să nu lase martori și trimisese pe toată lumea cu treburi. Și făcea asta de fiecare dată când acel loc îi trezea interes, dar de cele mai multe ori în brațele lui ajungeau femei simple, care pășiseră în acel grajd de bună voie și i se dăruiseră. Dar astăzi vruse ceva diferit și avuse: trupul unei tinere fete zvârcolindu-se în brațele lui și trezindu-i o poftă nebună de a o avea iar și iar și iar, până când se va sătura de ea, dar ceva în interior îi spunea că aceasta nu se va termina prea curând.

Dar Christine îi întrerupse planurile. Când o văzuse în grajd, se decise să renunțe la ideea de a o închide pe fată undeva și de a o face amantă, căci știa prea bine ce-i poate pielea Christinei și, pentru o simplă dorință sălbatică, putea pierde tot ajutorul de care avuse parte în toți acei ani de când el și Christine împărțeau nu doar același pat, dar și aceleași idealuri.

Trăgând fumul de țigară adânc în piept, în timp ce ședea sub un șopron, pe o buturugă mare, uitată acolo de vreme, privi cerul: chiar dacă era noapte, lumina felinarului care-i lumina locul dezveli nori negri pe cer, semn că ploaia nu se va termina curând.

„Mâine va fi destul de rău,” își spuse Luis, aruncând mucul de țigară la pământ și stingându-l cu piciorul. „Drumurile vor fi înfundate și din câte văd suntem prinși aici pentru o bună perioadă. Dar, tot răul spre bine,” își spuse el, convins că nu se va plictisi, căci ceva în interior îi spunea că se apropie ceva de bine pentru el.

O mișcare ușoară venind dinspre grajduri îl alertă și sări brusc în picioare, străpungând zarea cu ochii. „Cine-i acolo?” strigă el. „Arată-te!”

Dar nimeni nu se arătă timp de vreo două minute, iar asta îl alertă pe Luis, care se uită în jur, căutând ceva cu care să se apere. Însă ulterior se liniști, când o văzu pe Anne furișându-se pe lângă perete, udă până la piele și cu urme de noroi pe corp, de parcă ar fi stat întinsă sub ploaie, în câmp deschis, fără măcar să bănuiască că așa se și întâmplase.

Când Anne părăsise grajdul, primul ei gând fu să găsească un iaz sau pârâu și să-și înece acolo trupul, căci rușinea care-i apăsa pieptul ca într-un clește era de nesuportat. Dar în timp ce-și târa picioarele pe drumul plin de noroi și cu apa curgându-i șiroaie pe trup, simți că nu mai poate și se prăbuși în genunchi, în timp ce mâinile înghețate strângeau zdrențele rochiei pe lângă corpul rănit, încercând pe cât posibil să-l acopere și un plâns greu puse stăpânire pe ea, culcând-o la pământ, neținând cont de răceala pământului și de noroiul care i se lipea de trup.

Dar ce mai conta?! Se simțea la fel: împroșcată cu noroi și călcată în picioare, nedemnă să trăiască, cu mintea rătăcindu-i aiurea și dorindu-și să moară. Dar un fulger ce străpunse cerul, luminându-i abisul vinețiu, îi readuse în minte cuvintele lui Christine: „dacă te mai prind învârtindu-te în jurul bărbatului meu jur că te omor cu propriile mâini.”

Aceasta o făcu să se cutremure, dar nu de teama de a fi ucisă, ci din cauza că Christine tot pe ea o învinuise pentru cele întâmplate și că nu simțise nici cel mai mic reproș și nici rușine pentru că o trimisese în grajd, știind că acolo se află Luis și despre ce se poate întâmpla.

Oarecum însuflețită, Anne se ridică pe șezute, în timp ce mâinile îi căzură pe lângă trup, strângând în pumni noroiul gros și lipicios.

Rochia slobodă, ruptă în bucăți în față, îi căzu în lături, dezgolindu-i pieptul, iar picăturile reci și repezi, atingându-i pielea înfierbântată de ură și durere, o făcură să tresară și-și reaminti din nou, o frază pe care o auzise la Christine în ziua în care se angajase în casa ei: „Ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape,” și asta decise să facă și Anne.

„Dacă se teme să-și piardă bărbatul, atunci o s-o ajut cu asta!” mârâi fata și ochii ei, până atunci lipsiți de viață, se umplură de ură, scăpărând în întuneric.

„Chiar dacă va fi să-mi înghit ura și durerea întreaga viață, n-o să rămân călcată în picioare. Voi face tot ce-mi stă în puteri, doamnă Bircham, dar te voi face să te târăști la picioarele mele, cerșind îndurare, în timp ce eu voi fi cea care te va privi de sus,” și, ridicându-se în picioare și strângând rochia ruptă la piept, Anne păși înapoi spre proprietatea lui Chesterman, convinsă să obțină avantaje de pe urma celor întâmplate în acea zi.

„Face-ți-mă amanta dumneavoastră!” rosti Anne stând în fața lui Luis, în hainele ei făcute zdrențe și tremurând de frig.

Luis o privi cu stupoare. La început nu înțelese ce avusese ea în vedere. Dar apoi, când îi surprinse privirea ridicându-se și uitându-se în ochii lui, văzu în ei o oarecare sclipire ciudată, dar nicidecum nu se gândise că ea-și dorește răzbunare și de aceea îi cere acum acest lucru.

Dar Anne era convinsă de asta. Chiar dacă îi era silă de acest om care abuzase de ea, chiar dacă se temea să nu mai simtă încă odată ceea ce trăise în acea zi, știa că el e singurul care o poate scoate din sărăcie și nu se înșelase: Luis avea încă în priviri dorința arzătoare de a supune acea tinerețe și Anne se decise să profite de asta.

„Nu cer mult, domnule Chesterman: doar un acoperiș deasupra capului și puțin din iubirea dumneavoastră,” dar fata știa prea bine că Luis era destul de darnic cu femeile care treceau prin patului lui și dacă Anne devenea una dintre multele sale amante, ea va avea grijă ca acel puțin să devină mai mult, iar când va avea destul va găsi calea să se răzbune și pe el, pentru nerușinarea cu care îi avuse corpul în acea seară.

Luis însă zâmbi: nu se așteptase la acea cerere și nici nu știa cum să reacționeze. Dar totuși cerința îl intriga și era destul de tentantă, căci și-ar fi dorit să mai trăiască odată în acea seară senzațiile unei dulci tinereți zvâcnind de plăcere în brațele lui, după cum el credea. Problema însă era Christine, căci dacă va lipsi în seara aceea de lângă ea, va da de bănuit, iar asta putea atrage consecințe asupra lui Luis.

„Și totuși,” spuse el într-un sfârșit. „Mi se pare absurdă cerința ta, Anne. Ce te face să crezi că vreau mai mult de la tine decât am avut azi? Nu fi proastă. Un bărbat care s-a bucurat din plin de prospețimea ta, nu va dori să m-ai simtă asta încă odată, mai ales când are posibilitatea să disfrute multe alte tinereți care i se pun singure la picioare,” dar Luis mințea și fata vedea asta în ochii lui, care sclipeau sălbatic, ațintiți asupra decolteului rupt al rochiei, prin care se zăreau sânii fragezi și Anne prinse mesajul. Și, mișcându-se ușor, ca din întâmplare, lăsă o zdreanță a corsetului să cadă alături și asta îi dezgoli mai mult de jumătate sânii, iar această mișcare șmecheră a fetei făcu să tresară în bărbat instinctul sălbatic de a poseda și cu un tremur ușor al mâinii, se apropie de ea și-și mișcă podul palmei pe suava ei piele, producându-i ei o senzație de greață, în timp ce un fior neplăcut îi străpungea pielea, dar lui Luis aceasta îi aducea în suflet dorința.

Chiar dacă dorea să fugă, să-l împingă de la ea și să fugă, Anne se forță să stea locului, în timp ce mâna bărbatului care îi făcuse atâta rău în acea zi se se mișca în jos și în jos și în jos până pătrunse adânc sub rochie, îi atinse părțile dorinței și o făcu să tresară. Mișcarea lui lină pe pielea ei pentru prima dată o făcu să tresară, dar nu de teamă: îl dorea.

Și se înfioră de la acea atingere. Dar rămase locului și cealaltă mână a bărbatului se încolăci în jurul ei, apropiind-o de dânsul și ambii se înfiorară, dorindu-se și vrând mai mult.

„Urmează-mă!” îi ordonă bărbatul și ea se supuse, intrând după el din nou în grajduri și în același loc, unde mai înainte el o avuse cu forța, ea i se dărui de data aceasta. Dar acum mișcările lui erau mai calme, mai plăcute, producând o senzație ciudată în trupul fetei și ea închise ochii, lăsându-se pradă lui și emoțiilor.

***

În galopul calului, Anne și Luis se îndepărtau de moșie, căci Luis se decisese să o instaleze pe fată într-una dintre proprietățile sale nu prea îndepărtate de acest loc, pentru a o avea aproape ori de câte ori va simți nevoia să o vadă.

Ca să scape de bănuielile Christinei îi spuse acesteia că are o afacere urgentă în localitatea vecină și se întoarce în câteva ore. Și, după ce luă cele necesare ca să pară cu adevărat că pleca să rezolve o problemă legată de afaceri, Luis părăsi casa.

Christine, nu de tot convinsă de atitudinea bărbatului, se apropie de fereastră și privi îndelung curtea până ce nu-l văzu urcându-se pe spatele calului și părăsind singur proprietatea, iar faptul că Luis pleca singur îi dădu o oarecare liniște și decise să urce în camera ei, pentru a se bucura de o baie caldă, căci în sinea ei își spunea că astăzi va avea parte de liniște alături de Luis, după ce el în sfârșit își liniștise ieșirile nebunești. Însă ceea ce Christine nu știa era că Anne îl aștepta la ieșirea de pe proprietate, într-un loc ferit, plănuind primele mișcări pentru a-și întări poziția.

De fapt, ea deja reușise asta când își înfrânse dezgustul, teama și ura față de bărbat și petrecuse din nou timpul în brațele lui. Iar acum, faptul că el se decise să-i dea o casă, o făcea să zâmbească cu toată ființa, căci planul Christinei de a o îngenunchea și de a o strivi eșuase. În schimbul căderii, fata urcase și ea învățase asta de la însăși Christine care-i permisese deseori să-i asculte aberațiile legate de putere, convinsă că Anne nu înțelege nimic despre asta, când de fapt Anne nu doar că înțelegea, dar și vedea în asta o cale spre succes, iar acum avea șansa să pună acele învățături în practică.

Când Luis se apropie călare de copacul rotat sub care se ascunse Anne, fata tocmai plănuia cum să-l facă să rămână în noaptea asta cu ea și astfel să-i dea prima lovitură Christinei. Dar imediat înțelese că e prea curând și ar trebui să-și dea răgaz să se gândească amănunțit la asta. Așa că doar zâmbi ușor când Luis îi întinse mâna s-o ajute să urce pe cal și, ținându-se strâns de el, urcă călare în fața lui, înfășurându-se în haina lui Luis, pe care bărbatul i-o dăduse ca să-și ascundă goliciunea, căci el voia ca nimeni altcineva să vadă sau să atingă ceea ce era doar pentru el.

Dând pinteni calului, Luis o strânse mai tare la piept, simțindu-i aroma părului și în timp ce înaintau în galopul calului dea lungul câmpiei, o mulțime de senzații se trezeau în interiorul lui și ceva îi spunea că în seara aceea acasă nu se va m-ai întoarce.

***

Anne se lăsă să alunece complet în cada cu apă caldă care imediat îi acoperise trupul și o făcu să se calmeze, căci sub mângâierea dulce a apei, rănile de pe corpul ei la început zvâcniră, dar apoi se calmaseră ușor, dându-i fetei o senzație de ușurință.

Stătu așa sub apă pentru o lungă perioadă, căci apa îi fusese mereu prietenă și Anne știa cum să-și țină respirația sub apă pentru mai mult timp, bucurându-se de singurătate și alinare, iar faptul că acum avea timp doar pentru ea și o cadă cu apă caldă doar pentru ea îi dădea o stranie senzație de siguranță.

Dar curând se întoarse la realitate, simțind că-i lipsește aerul și, inspirând adânc aerul umezit de aburii calzi, zâmbi și acel zâmbet o umplu de bucurie, căci triumfase în planurile ei: Luis dormea în cameră, după o altă rundă de plăcere, de disfrutare nebună a trupului ei, căci călătoria în doi, pe același cal, în timp ce trupurile le stăteau strâns lipite unul de altul, nu-l lăsase indiferent. Din contra: o dorință arzătoare de a m-ai încerca încă odată și încă odată și poate încă odată se născuse în al lui piept și fata decise să-i permită totul, căci văzuse în asta șansa ei de a-l manipula.

Și cum nu era să nu-și dorească să triumfe de altfel, căci chiar dacă casa în care o aduse nu era mare, era totuși confortabilă și curată, iar faptul că nu avea servitori o făcu pe fată să se simtă sigură pe sine, căci neavând ochi care ar fi putut-o spiona, putea acționa după bunul plac.

Așa că, printre un rând de sărutări și îmbrățișări fierbinți, îl rugă pe Luis să nu angajeze pe nimeni pentru moment, iar această rugăminte venise după ce bărbatul îi spusese că va angaja pe cineva, imediat ce pășiră pragul acelei case. Dar tânăra văzuse în asta o posibilitate ca Christinei să o controleze și decise să refuze imediat ce va avea ocazia și se miră de însăși propriile decizii, căci se considerase până atunci stângace și proastă, dar mintea îi începuse a lucra cu repeziciune în momentul în care devenise femeie.

„Cum de nu m-am gândit la asta mai înainte?” își zise Anne, jucându-se ușor cu apa din cadă. „Să fii amanta cuiva nu-i chiar așa de rău cum se pare, iar fiind amanta unui om precum Luis Chesterman poate aduce destul de multe beneficii,” și zâmbi, căci mai înainte de a veni în casa Christinei, mai fuseseră și alții care încercaseră să profite de inocența ei, dar fata găsise întotdeauna modalitatea să scape. De data asta însă nu avuse noroc: fusese înșelată de propriile instincte când pusese loialitatea mai presus de siguranța ei și asta o aduse aici. Dar… decisese să uite, măcar pentru moment și să se bucure de puterea ei, căci știa că cu cât Luis va petrece mai mult timp în brațele ei, cu atât va avea mai multă influență asupra lui. Și era ciudat acel gând, căci nu-l învățase de la nimeni: era al ei, șoptit de instinctul ei de femeie și care se pare că nu dăduse greș.

Și, întinzându-se comod în cadă, cu apa atingându-i în valuri mici și calde trupul, se lăsă pradă relaxării și visării și o stranie senzație de plăcere i se strecură sub piele, când își aduse aminte de cele întâmplate în acea seară: un contrast puternic între evenimente, care o făcură să-și dorească să moară, ca mai apoi să iubească viața, în timp ce scârba se transformase în dorință, iar dorința de moarte în atingeri dătătoare de viață, căci experiența bărbatului nu se lăsă așteptată și el, involuntar, în timp ce căuta plăcere personală, o făcu și pe ea să vibreze, iar acest schimb de energie îi umplu pe amândoi mai mult și mai mult.

Ieșind din cadă, Anne întinse mâna după prosop. Dar apoi se răzgândi și-și plimbă propria mână pe trupul gol ștergând picăturile umezi de apă caldă, iar această atingere o calmă și, apropiindu-se tiptil de pat, se strecură sub plapumă și-și apropie trupul de cel al bărbatului, care dormea trunchi, după toate senzațiile puternice trăite în acea zi, dar simpla lui prezență și goliciunea lui lângă a ei o calmară pe Anne și curând ea adormi strâns lipită de el.