„Un foc tânăr mi-a topit inima și m-a făcut să nu mă tem să fiu ars de-ale lui flăcării vii”

Cu brațele cruciș pe piept, Brian continua să stea în picioare în fața geamului, privind la acel grup de ciori gălăgioase care se aciuaseră undeva în grădină și scoteau un sunet profund și asurzitor, făcând până și acel soare slab, de sfârșit de Ianuarie, să se ascundă de răul lor.

Și, chiar dacă încerca să pară calm pe dinafară, pe dinăuntru era cu totul bulversat și îngrijorat deopotrivă, iar acel sentiment năucitor și neplăcut ce-i apăsa pieptul era ceva ce-i displăcea. Și cum să nu-i displacă ceea ce simțea în acel moment, când fusese mereu rezervat și-și ținuse aventurile departe de casă?! Acum însă era inevitabil să se afle și în special să-i vorbească Sophiei despre asta, căci chiar dacă simțea vină față de a sa soție pentru că o trădase, totuși știa prea bine că parte din vină fusese și a ei și de aceea nu voia să m-ai amâne acea discuție serioasă pe care trebuiau s-o aibă în doi.

De fapt, nicicând nu crezuse că va veni acea zi când va discuta despre o altă femeie cu Sophie. Nici chiar atunci când, în urmă cu trei luni, începuse s-o curteze pe Eva, crezând că ceea ce simțea pentru ea era ceva pasager și c-o să treacă curând. Însă când totul între ei deveni mai profund, iar sentimentele păreau c-o luaseră razna în al lui piept, înțelese că nu m-ai putea să controleze ceea ce se întâmpla ca mai înainte, iar asta începu să-l sperie, căci ura să n-aibă control asupra a ceva și în special ura că nu se m-ai putea controla pe sine.

Și cum de altfel nu era să se teamă și să se simtă ciudat, când sentimentele în pieptul lui creșteau ca pe drojdie și el începu a simți chiar că Eva devenea pentru el chiar mai importantă decât propria sa viață?! Iar asta era cu adevărat straniu, ca un fel de carusel al sorții în care se urcase conștient, crezând că astfel își va atinge mai repede obiectivele, unul dintre acelea fiind răzbunarea lui față de Stonebridge. Dar, în loc să pornească pe-un drum al succesului când se apropie de tânără, rezultă că căzuse în propria capcană - cea a prostiei, iar asta-l făcea slab, ceva ce Brian tot ura să simtă în propria persoană.

Singura care părea să aibă doar de câștigat de pe urma sentimentelor lui și-a situației ciudate în care singur își băgase capul părea să fie Christine – ca întotdeauna de altfel, căci ea-și dădea prea bine seama ce încerca Brian să facă, în special ce punea el la cale în legătură cu Eva și că voia s-o ia de lângă ea cu orice preț. Dar chiar și așa, doamna Bircham decise să nu întreprindă nimic, fiind conștientă că mai devreme sau mai târziu a ei așteptare și perseverență va fi productivă, iar când asta se va întâmpla în cele din urmă, ea cu mare bucurie va aduna acele roade pentru care muncise atâția ani: roadele puterii supreme care era de altfel marele vis al Christinei și supunerea acelui înfumurat de Brian Beneath care mereu refuzase să-i stea alături.

Și află Christine despre planurile lui Brian absolut întâmplător, în timp ce participa la o întrunire în casa unei anumite doamne X unde, dintr-o discuție într-alta, află cu uimire că Brian Beneath se pare că avea altă amantă și ea știu prea bine că nu poate fi nimeni altcineva decât Eva, căci cei doi erau în ultimul timp nedespărțiți și ajungeau adesea să dispară undeva pentru câteva ore sau zile, fără ca Eva s-o informeze apoi despre unde-și petrecuse timpul sau cu ce se ocupase împreună cu Brian.

Astfel, marele secret al lui Brian, cel pe care încercase din răsputeri să-l păstreze departe de „nasul de copoi” al Christinei, fusese revelat, ajungând și la urechile celei de care cel mai mult încercase să-l ascundă.

În ziua aceea însă, chiar dacă Christine fu extrem de mirată și neplăcut surprinsă pe de altă parte să afle că atât Brian, cât și Eva ascunseră de ea ceva atât de important, aceasta ascultă bârfele celorlalte doamne de societate despre Brian și a lui nou cucerire în liniște și, când o întrebară acestea de era la curent despre noua aventură a vărului ei, doamna Bircham schiță pur și simplu un zâmbet - semn că nu voia să vorbească despre asta, așa că fu pur și simplu lăsată în pace.

Totuși, chiar în acea seară, de cum ajunse acasă, îi trimise o scrisoare lui Brian, cerându-i să-și respecte cuvântul dat de imediat și să nu se prezinte la acea faimoasă întrunire la care fusese invitat pentru a discuta despre cine ar trebui totuși să dețină mare parte din negoțul cu tabac cubanez sau mai bine spus cine altcineva ar trebui să m-ai fie implicat, căci John Evans căzuse atât de brusc în dizgrațiile multora și m-ai erau și din cei care încercau astfel să-l dea la o parte și să pună ei mâna pe „găinușa lui de aur,” iar unii dintre cei nerăbdători să profite de pe urma acelui mare scandal ce părea să se ivească erau fără doar și poate și Christine și Luis Chesterman.

Primind acea scrisoare însă, Brian pur și simplu înnebuni de furie, căci se vedea pe deoparte forțat să treacă peste propriile principii și să-și încalce cuvântul dat multora dintre cei pe care o dată-i ajutase, căci pe lângă Luis și Christine m-ai veniseră și alții cu o astfel de rugăminte la el, iar pe de alta era faptul că se văzuse „descoperit” în fața doamnei Bircham și forțat astfel să joace după cum îi cânta ea.

Brian însă știa la fel de bine că ar fi putut pur și simplu să refuze cererea Christinei și să-și vadă de viață, păstrându-și astfel reputația câștigată în atâția ani ca fiind un om cinstit și incoruptibil. Totuși, nu-l lăsa inima s-o lase pe Eva de izbeliște, căci știa prea bine caracterul verișoarei sale și că aceasta, în cazul unui refuz rotund din partea lui sau a unei dispariții neașteptate, și-ar fi vărsat nervii fără doar și poate asupra Evei și-ar fi făcut tot posibilul ca să-i distrugă acesteia viitorul.

Numai că, pe lângă ordinul prompt primit de la Christine, Brian m-ai primi o lovitură în acea zi: zvonurile despre a sa nouă aventură ajunseră și la urechile lui Edward, iar socrul său se pare nu fu atât de încântat să afle că al său ginere se afla implicat în astfel de polemici și intrigi. Totuși, deși știuse și mai înainte de aventurile lui Brian, Edward nu se implicase însă niciodată în asta, știind prea bine motivul pentru care Brian făcea așa ceva. Dar, când află din surse „sigure” despre faptul că Brian ar avea sentimente pentru o altă femeie, Edward deveni cu adevărat îngrijorat pentru viitorul fiicei lui care putea fi dată pur și simplu la o parte în cele din urmă și de aceea decise că era timpul să intervină și să pună „frâu” în cele din urmă acțiunilor ginerelui pe care le considera nesăbuite.

De altfel, anume din cauza aceasta Brian și n-o salută pe Sophie când ajunse acasă, căci se simțea extraordinar de furios cu Edward, căci cei doi avuseseră o discuție destul de înfierbântată în acea zi, iar Edward ajunse chiar să-l amenințe pe Brian cu duelul dacă m-ai continua a sa aventură, căci era în joc reputația fiicei pe care n-avea de gând s-o lase în voia sorții și să fie bătaia de joc a întregii societăți. Totuși, Edward avea și mâinile legate în acea „afacere de inimă” a lui Brian, căci atunci când acesta acceptase condițiile socrului său și-o luase pe Sophie în căsătorie, cei doi semnară un pact, iar una dintre condițiile acelui contract era destul de clară de altfel: dacă Sophie n-o să fie capabilă să-i nască un fiu, atunci Brian avea tot dreptul să aibă la picioarele sale orice femeie și-ar fi dorit. Astfel, fiind prea „grăbiți” să facă acea căsătorie să fie reală, și Sophie și Edward „ignoraseră” acel punct, crezând că Brian se va răzgândi în timp. În acel moment însă, când Brian puse în aplicare acel contract, cei doi puteau să-i reclame doar verbal și, în ciuda tuturor amenințărilor lui Edward, Brian știa prea bine că n-o să fie forțat să înfrunte nimic altceva.

Totuși, acel reproș îl scoase enorm din sărite și hotărî să se „răzbune” într-un fel sau altul, iar pentru a-l face pe Edward să înțeleagă în sfârșit că nu-i poate manevra viața, Brian știa că singura sa șansă era s-o forțeze pe Sophie să accepte ale lui sentimente și ceea ce avea el de gând să facă.

Numai că, Brian nu luase în considerare un lucru: faptul că Sophie era o femeie încăpățânată și destul de capricioasă de altfel, iar el era cel mai mare capriciu al ei – ceva la care ea nicicând n-ar fi renunțat. Cel puțin nu de bună voie.

Chiar și așa, chiar și dacă nu știa prețul pe care va trebui să-l plătească într-un final, Brian era decis să nu renunțe. Numai că toate păreau să se țină scai de el în ziua aceea, în special problemele, căci de cum ieșise din casa lui Edward, după cearta destul de aprinsă pe care-o avuse cu acesta de altfel, Brian dădu nas în nas cu John Evans în timp ce se îndrepta spre trăsură.

În acel moment, John tocmai sosise pe proprietatea lui Edward și, văzându-l pe Brian îndreptându-se spre a sa trăsură fără măcar să aibă nici cea mai mică intenție să-l salute, John se grăbi el să-l ajungă pe Brian din urmă și să-l oprească numaidecât, căci focul pe care-l avea în inimă în acea clipă trebuia numaidecât de scos afară și cine mai bine dacă nu Brian să fie cel ars în primul rând, mai ales știindu-l ca fiind sursa principală a problemelor sale în acea clipă.

„M-ai înjunghiat pe la spate, Beneath,” strigă Evans imediat ce ajunse la doar câțiva pași de Brian și, întorcându-se spre al său „rival,” Brian îl văzu scoțând flăcări pe nas, ochi, și urechi. „Știi prea bine că n-o să stau liniștit să aștept ca tu și Christine Bircham să mă ruinați complet. Mai degrabă vă ucid pe amândoi decât să mă văd rușinat și îngenuncheat.” Apoi, după ce spuse ce avea de spus, John îi întoarse spatele și se grăbi să intre în casă, iar Brian decise că era o prostie să-l urmeze.

Totuși, simțind că totul arde înăuntrul său și că trebuie numaidecât să se descarce pe cineva, urcând în trăsură, Brian îi ordonă lui Bardain să gonească până la casa „Furnicilor Roșii,” căci știa că-și poate ușura sufletul doar văzând-o pe Eva. De aceea, ea era singura persoană la care se putea gândi în acel moment.

Se răzgândi însă pe drum și-i ceru căruțașului să-l ducă acasă, iar a sa decizie era strâns legată de-a sa inimă și-a lui preocupare pentru Eva, la care ținea prea mult ca s-o implice în toate acele probleme în care se văzu el implicat atât de brusc și practic fără voie. După el, Eva era prea tânără și inocentă ca s-o învenineze împotriva lumii. Plus la asta: simțea vină pentru ambele femei cu a căror inimă ajunse să se „joace,” tot dintr-un capriciu al sorții.

Mai era însă un motiv pentru care se hotărâse să nu meargă în ziua aceea în casa Christinei: faptul că era sigur că dacă ar fi ajuns să aibă o ceartă extrem de înfierbântată ca cea pe care o avuse cu Edward, Christine la sigur i-ar fi spus Evei despre Sophie și că Brian e căsătorit, iar ultimul lucru de care avea Brian nevoie în acele clipe era s-o piardă și pe Eva dacă ea afla despre a lui soție, căci era mai mult decât sigur că ea n-o să accepte să-i rămână alături știind că există o alta, respectată de societate și care are titlul de doamna Beneath.

Ceea ce nu luă Brian în considerare fu faptul că Eva era atât de îndrăgostită că chiar și de-ar fi aflat în acea zi că el e căsătorit nu l-ar fi părăsit nicicând, căci doar alături de el se simțea femeie, se simțea iubită și împlinită. Totuși, iubirea ei și faptul că se bucura de-a ei tinerețe fără să-i ofere nimic în schimb era ceva ce-l făcea pe Brian să se simtă atât de vinovat.

Tot din vină de altfel Brian și ajunse s-o ascundă de ochii lumii. Cel puțin așa fu la început. Apoi începu s-o ia cu el când avea de mers în alte orașe cu treburi și chiar în afara țării, ajungând să viziteze împreună orașe mari precum Parisul sau Amsterdamul.

Eva în schimb nicicând nu se gândi la un alt motiv decât cel c-o iubește nespus și că nu vrea să stea departe de ea, și credea că de asta o vrea mereu alături. Dar totuși, în timp, își dădu seama că ceva e în neregulă și că ea era ca un fel de piesă de decor la brațul lui Brian, ceva cu care el se putea lăuda în fața prietenilor, iar asta-i făcu inima să sângereze și adesea plângea în tăcere, căci de-ar fi vorbit cu Brian despre asta, dacă i-ar fi reproșat acel motiv ce ei i se părea veridic ar fi aflat poate că Brian nicicând nu văzuse în ea un simplu „bibelou,” pe care-l voia mereu alături dintr-un capriciu.

Tot în timp însă, când sentimentele ei ajunseră atât de puternice că simțea că nu poate trăi fără el, Eva ajunse să-i găsească scuze lui Brian pentru orice nu făcea el. De aceea se calma mereu pe sine, spunându-și: „nu fi proastă, Eva. Dacă-i ești alături e pentru că te iubește, căci Brian e un om extrem de ocupat. Dar chiar și așa, el găsește timp să petreacă alături de tine. De asta și te ia în permanență cu el, oriunde, ca să nu fiți departe unul de altul.”

Într-o zi însă, când una din cunoștințele lui Brian o strigă cu numele de doamna Anderson Bell, Eva tresări și-l privi pe acela ca trăsnită, de parcă ar fi simțit că ceva nu-i în regulă. Dar, crezând că acela pur și simplu o confundase cu cineva, se grăbi să-i spună că numele ei e Eva Stonebridge și nicidecum Anderson Bell. De aceea, omul se grăbi să-și ceară scuze și, când îl văzu pe Brian grăbindu-se spre ei, înțelese că o dăduse în bară și de aceea bombăni un „vă rog să mă scuzați. V-am confundat cu altcineva se pare,” și plecă în grabă ca să nu fie forțat să dea ochii cu Brian pe care era cât pe ce să-l dea de gol.

Eva însă nu se liniști cu scuza bolborosită a tipului. De aceea, imediat ce Brian fu alături de ea, se întoarse brusc spre el și, cu glas sever, îl întrebă: „cine-i totuși doamna Anderson Bell?”

Auzind-o punând astfel de întrebări, Brian se fâstâci și bombăni sub nas că habar n-are cine-i acea persoană și că probabil că tipul cela la sigur a confundat-o cu cineva. Totuși, după acea „minciună nevinovată,” Brian se simți extrem de vinovat, căci ura s-o mintă pe Eva, dar de asemenea tremura ca frunza la gândul c-o poate pierde. Tocmai de aceea, pentru a o convinge că n-are nimic de ascuns, odată întorși în Londra, începură să asiste împreună la tot mai multe evenimente mondene. Dar, chiar dacă el voia s-o protejeze de răul lumii, o aruncă cu bună știință în valurile lui ucigătoare, când apărea mereu undeva cu Eva ținându-se de brațul lui și sporind astfel bârfele legate de faptul că ea nu-i decât o tânără prostuță ce-i devenise amantă.

M-ai erau și din cei care-o compătimeau pe Eva, în special femeile mai în vârstă, care murmurau adesea „sărmana copilă,” ori de câte ori o vedeau la brațul lui Brian, căci anume viața le învățase că nu-i ușor să fii amanta cuiva, că și ele cândva fuseseră cu sau fără voia lor o a cincea roată la căruța cuiva.

Și acele regrete ale bătrânelor doamne ajungeau chiar s-o menționeze pe biata mamă moartă a Evei, că nu trăise sărmana destul ca să-și învețe fiica despre viață și-l blestemau și pe Alfred că ignora „păcatul care căzuse pe umerii copilei lui, și că-i permise unui bărbat ca Brian Beneath, chiar și dacă un om de principii, să se bucure de-a ei tinerețe, nepăsându-i de faptul că sărmana copilă ajunse în gura lumii și că nu-i decât o ființă tristă fără prea multe bucurii în viață.”

Ceea ce nimeni nu luase însă nicicând în considerare fusese faptul că atât Brian, cât și Eva aveau sentimente frumoase unul față de altul și că, în ciuda tuturor bârfelor și a problemelor pe care le aveau de înfruntat, se țineau întotdeauna de mână și nu uitau să-și spună nicicând „îmi pare rău” sau „te iubesc.”