Samandra și Gaea ajunseră în Poiana vulpilor roșii pe la amiază, căci chiar dacă titanida avea o putere imensă, ea nu putea influența soarta celor morți și prin urmare nu se putea teleporta atâta timp cât Samandra era în preajma ei.

Dar totuși, chiar dacă-i luase mai mult timp decât se așteptase, Gaea decise să-i arate Samandrei o mare taină pe care o descoperise nu demult și care avea legătură directă cu faptul că Mannar luase o șuviță din părul femeii atunci când îi luase viața.

Totuși, chiar dacă ceea ce făcea titanida era considerat just în lumea oamenilor, cei ce dețineau puterea magiei considerau asta trădare. Dar chiar și așa Gaea decise să riște, căci asta era îndemnul lui Haos, a cui voce o auzea mereu vorbindu-i, la fel cum îi vorbea de fapt și a ei inimă, îndemnând-o să facă un bine lumii și să dezvăluie acel mare secret ascuns în inima Pădurii Rophion.

Titanida află întâmplător acest secret al vulpilor roșii într-una din zile când se duse în partea de Nord a Pădurii Rophion să vadă cum veverițele roșcate aduc noi pui în această lume, dar în drum dădu peste Samaya care dormea la rădăcina unui arțar secular, pe mușchi verde și moale, păzită de rădăcinile aeriene imense ale copacului.

Primul gând al Gaeiei a fost să privească fața adormită a copilei și s-o binecuvânteze cu viață lungă. Apropiindu-se de ea însă, înțelese cu uimire că era ceva diferit la acea copilă, pe care o știa de când se născuse, iar acel ceva diferit era o boare de aer malefic plutind în jurul fetei.

Văzând acea mișcare întunecată din sufletul fetei, Gaea făcu un pas în spate, întrebându-se ce se întâmplă: „Magie Neagră? O iluzie? Cineva încearcă să-mi joace o festă?” dar acea fată nu era nicidecum o glumă. Ea era reală și atât de similară Samayei, dar și atât de diferită în același timp, deoarece în a ei ființă era o urmă de viclenie, o sămânță ascunsă de rău și de asemenea în ea se nășteau gânduri rele.

Dar și mai uimitor pentru Gaea fu faptul că ea-și aminti că Samaya nu avea o formă umană, ci era încă un pui de lup, formă pe care-o luase când era încă nou-născută. Dar această fată era umană și o putea vedea: chiar în fața ochilor ei.

Când fata s-a trezit, auzind zgomotul făcut de un iepuraș, Gaea s-a ascuns de privirea fetei, devenind invizibilă, însă continuă să o spioneze pe aceasta din umbră.

Văzu cum fata se ridică în picioare, zâmbi cu hâtrenie și într-o clipă își schimbă trupul într-o … vulpe roșie. Apoi vulpea se furișă spre iepure, care tocmai își freca năsucul și urechile lungi și pufoase cu ale lui lăbuțe moi, iar această mișcare îl făcea atât de vulnerabil în acel moment, dar și atât de apetisant, căci văzându-l vulpea se linse pe buze și sărind asupra lui îl prinse într-ale ei labe, după care pur și simplu îi rupse gâtul cu ai ei colți.

Faptul că în mișcările fetei nu se vedea nicio urmă de regret sau stânjeneală, o uimi într-atâta pe titanidă, care se văzu forțată să-și astupe gura cu ambele palme pentru a evita un strigăt. „Cine-i acest copil?” spuse ea, iar după ce-l urmă, în timp ce mica vulpe roșie înainta încet prin pădure, ea înțelese ce se întâmplase.

Când fata-și recăpătă forma umană, pentru o clipă, printre părul ei roșcat, Gaea putu observa o șuviță de păr negru și în acea șuviță titanida văzu parte din sufletul Samandrei și ea înțelese că Mannar furase acea șuviță în ziua când o ucise pe Samandra la râu. Astfel el putuse face o copie perfectă a copilei născute din Samandra, care putea fi cu ușurință confundată cu Samaya, dar totuși cele două puteau fi distinse datorită felului în care gândeau și simțeau.

„Privește într-acolo,” îi spuse Gaea Samandrei, arătând spre satul vulpilor roșii, adânc ascuns în inima pădurii, iar printre toate acele femei cu păr roșu ca focul, Samandra putu vedea o a doua Samaye.

„Copila mea,” strigă Samandra și făcu un pas în față, cu intenția de a se apropia de sat, dar Gaea o prinse de mână, oprind-o.

„Ea e și în același timp nu e fiica ta. Ea are ceva al tău, dar în ale ei vene nu curge al tău sânge. Prin urmare nu e copilul tău, chiar dacă arată exact ca Samaya,” răspunse Gaea.

„Dar … nu înțeleg, Mamă Pământ. Acolo îmi pot vedea copilul. O pot vedea pe fiica mea. Acea fată e Samaya.”

„Încetează a mai privi acea copilă cu ochiul sufletului și deschide-l pe cel al minții când te uiți la ea. Doar astfel ve-i fi capabilă să vezi adevărul.”

Samandra o ascultă pe Gaea și își închise ochii, inspirând adânc în piept aerul rece al pădurii și astfel închizând porțile sufletului și deschizând larg ochiul minții și doar atunci, atât de brusc că se cutremură pe picioare, ea văzu, ca într-un vis, adevărul: văzu cu Mannar ajunge într-un sat de oameni, cum el luă în brațe un nou născut din al său pătuc și cum puse între părul blond al copilei, șuvița luată din părul Samandrei, ascunzând-o cu ajutorul magiei ca să nu fie văzută de oameni. Apoi, el suflă aer magic deasupra copilei transformând-o într-o micuță vulpe roșie, dar după aceea el murmură ceva la urechea copilei și ea se transformă din nou în pui de om, dar acum era atât de diferită: inocența îi dispăruse din ochi și în locul ei putea fi văzută sclipirea răului, de parcă sufletul inocent al copilei devenise brusc al răului ascunzătoare.

„Această copilă nu-i decât copia Samayei. Un fals creat de rău pentru a înșela lumea și el a făcut asta pentru că Mannar a văzut parte din profeția Samayei ascunsă în a ta privire, în ziua când ți-a luat viața pe malul râului, dar deoarece el nu a văzut profeția completă, Eris i-a ordonat să ia al tău suflet și să creeze o copie a fetei din profeție. De aceea el a luat șuvița din părul tău, căci al tău suflet nu a avut timp să-l ieie, căci atunci am apărut eu. Dacă ar fi luat atunci al tău suflet, această nouă Samaye ar fi fost mai puternică ca oricând. Dar chiar și așa acest copil are destulă putere încât să controleze mințile oamenilor din jur și niciodată nu v-a fi de partea adevăratei Samaya în luptă,” spuse Gaea cu regret în glas.

Cuvintele Gaeiei au făcut-o pe Samandra să se cutremure, căci ea a înțeles că e vinovată pentru ghinionul Samayei, dar de asemenea a înțeles că nu are destulă putere în fața sorții și s-a calmat simțind că nu-și cunoaște cu adevărat fata și nici nu știe de ce e în stare. Se liniști spunându-și că Samaya v-a reuși în toate, căci copila putea vedea deja Balanța Timpului, iar asta însemna că ea are o putere imensă ascunsă în ea, o putere menită să ducă la capăt împlinirea profeției. Prin urmare, copila ei e protejată de Haos, ca fiind a lui mesager pe Pământ.

Gaea o prinse brusc pe Samandra de mână și ambele dispărură, dar totuși ambele puteau vedea lumea dintr-o lume crepusculară paralelă. Astfel ambele văzură cum falsa Samaya privește spre pădure, spre locul unde ele stăteau ascunse.

„Ea poate simți când cineva le pândește ascunzătoarea,” Samandra auzi vocea Gaeiei, de parcă i-ar fi vorbit din interior și nu fiind alături de ea.

„Dar … de ce acest copil e aici și de ce e o vulpe roșie? Din câte am văzut din acea viziune ea a fost născută din oameni,” spuse Samandra.

„Și ai dreptate. A fost născută cu trup uman, dar Eris i-a schimbat destinul, deoarece ea-și dorește cu întreaga ființă să aibă un trup în această lume și de aceea a furat trupul acestei copile și în același timp i-a blestemat viitorul.

Și acest copil a mai primit ceva în dar în afară de răul lui Eris când a fost transformată într-o vulpe roșie: darul profeției. Ea e șaman acum și poate vedea viitorului oricui stă în fața ei. De aceea sunt atât de multe vulpi roșii ascunse în acest sat - Eris își adună o armată cu care să lupte împotriva Rophionilor.”